Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site Stiri si Reportaje Alba

Intra in direct cu moderatorul

Trimite mesaje online

blajfm@yahoo.com

Sondaj RadioBlaj.ro
Cat de des asculti Radio Blaj?
zilnic
saptaminal
lunar
mai rar

Alba: 9 noi cazuri de COVID-19 și un deces, în ultimele 24ore

Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 a crescut cu 9 în ultimele 24 de ore, în județul Alba. De asemenea, s-a înregistrat un nou deces, al 13-lea la o persoană infectată cu coronavirus. Este vorba de un bărbat în vârstă de 60 ani, care avea și alte afecțiuni cronice. Până joi, 7 mai, în județul Alba erau înregistrate 224 persoane confirmate cu COVID-19, iar 156 dintre acestea s-au vindecat.

Creșterea numărului de infectări este dată de cele noi 8 confirmări din focarul înregistrat în satul Săliștea Deal, comuna Săliștea, unde, în ultimele două zile, s-au înregistrat 12 cazuri de COVID-19, la o populație de circa 250 de cetățeni. Echipe ale DSP Alba s-au deplasat în comunitate în vederea luării măsurilor și demarării unor anchete epidemiologice, conform metodologiei de lucru. În cel mai scurt timp, persoanele infectate cu COVID-19, din acest focar, au fost transportate pentru îngrijire și supraveghere la unități sanitare din județ specializate în tratarea acestei boli și, totodată, au fost dispuse măsuri de supraveghere , precum și intensificarea măsurilor de izolare prevăzute în legislație. Toți contacții celor pozitivi se află izolați la domiciliu, a anunțat Direcția de Sănătate Publică Alba.

Miercuri au fost prelucrate 372 de probe (212 în laboratorul DSP Alba și 160 în cel al SJU), fiind depășit pragul de 10.000 de teste efectuate în județul Alba.

Joi, 7 mai, în județul Alba se aflau 211 de persoane în carantină și 282 izolate la domiciliu. Până acum 753 de persoane au ieșit din carantină și 4.736 din izolare, informează Prefectura Alba.

În țară, joi au fost raportate 392 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În România, numărul total al persoanelor diagnosticate cu COVID-19 ajunge astfel la aproape 14.500. Dintre acestea, 6.144 s-au vindecat, în timp ce 234 de pacienţi sunt internați la Terapie Intensivă. 876 pacienți infectați cu noul cornavirus au decedat până joi la prânz. Peste 14.000 de persoane se află în carantină, iar alte peste 20.800 stau izolați la domiciliu, a informat Grupul de Comunicare Strategică.

Nicu Goga

07.05.2020.