Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site Stiri si Reportaje Alba

Intra in direct cu moderatorul

Trimite mesaje online

blajfm@yahoo.com

Sondaj RadioBlaj.ro
Cat de des asculti Radio Blaj?
zilnic
saptaminal
lunar
mai rar

Blaj: situație sub control în privința persoanelor izolate la domiciliu

Autoritățile blăjene dau asigurări că situația este sub control în ceea ce privește măsurile luate pentru prevenirea epidemiei de coronavirus.

Primăria Municipiului Blaj asigură locuitorii orașului că toate persoanele despre care au existat informații că au revenit în țară din zonele afectate de epidemia de COVID-19 (coronavirus) au fost verificate de reprezentanții Poliției și Direcției de Sănătate Publică Alba, iar acolo unde a fost cazul, s-a impus măsura izolării la domiciliu. Persoanele izolate la domiciliu sunt monitorizate permanent de către echipaje de Poliție și Poliție Locală, iar colaborarea dintre autoritățile locale, structurile MAI și Direcția de Sănătate Publică Alba este foarte bună.


„La Blaj au fost luate toate măsurile preventive, necesare și recomandate în contextul epidemiologic actual. Vom reveni cu precizări ori de câte ori este necesar. Rugăm cetățenii să manifeste responsabilitate, să se informeze doar din surse oficiale și să respecte recomandările autorităților competente”, informează un comunicat al Primăriei Blaj.

Tot la Blaj, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgență a decis să interzică accesul atelajelor cu tracţiune animală pe raza municipiului. Prin Hotărârea nr. 7/19.03.2020, adoptată de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgență Blaj, „se interzice circulaţia pe drumurile publice de pe raza Municipiului Blaj pentru toate atelajele cu tracţiune animală, pe perioada stării de urgență, începând cu data de 19.03.2020 până la ridicarea stării de urgență”.

Radio Blaj vă reamintește principalele măsuri adoptate, până acum, la Blaj, în contextul situației epidemiologice actuale de pandemie cu COVID 19.

La nivelul municipiului Blaj, Serviciul Public de Gospodărie Locală efectuează dezinfecția străzilor, în contextul situației epidemiologice actuale de pandemie cu COVID 19. Dezinfecția străzilor se face cu produse pe bază de clor, produsul folosit reprezentând una dintre cele mai eficiente metode de dezinfecție. Dezinfectarea străzilor din municipiul Blaj va continua și în perioada următoare, după un program bine stabilit.

Tot la nivelul municipiului Blaj, s-a luat decizia ca Primăria Municipiului Blaj, împreună cu Spitalul Municipal Blaj, să achiziționeze, în sistem de urgență, patru aparate de ventilație artificială, în valoare de aproximativ 400.000 lei, care vor fi folosite de unitatea medicală blăjeană. Două dintre aparate vor fi achiziționate din bugetul local al municipiului Blaj, celelalte două urmând a fi cumpărate din bugetul Spitalului Municipal. Consiliul Local Blaj va rectifica de urgență bugetul local, pentru a aloca suma necesară în vederea acestei achiziții.

Piața Mare Agroalimentară a fost închisă începând de miercuri, 18 martie 2020, până în data de 16 aprilie, inclusiv, în urma noilor măsuri anunțate de autoritățile centrale și a stării de urgență înstituită în România. Comitetul Local Pentru Situații de Urgență Blaj a ratificat, miercuri, hotărârea privind închiderea Pieței din zona Câmpiei Libertății, care își desfășura activitatea în zilele de joi și duminică.

Săptămâna trecută, Comitetul Local Pentru Situații de Urgență Blaj a luat primele hotărâri, cele mai importante fiind: închiderea bazinului acoperit de înot, închiderea activităților instituțiilor subordonate Primăriei și Consiliului Local, precum și suspendarea evenimentelor culturale și sportive din municipiu. Sunt închise Centrul Cultural „Iacob Mureșianu”, Palatul Cultural, Biblioteca Municipală „Școala Ardeleană”, Muzeul de Istorie „Augustin Bunea”, Căminele Culturale din Tiur, Mănărade și Petrisat, After School-urile de pe raza municipiului Blaj, iar accesul vizitatorilor la Căminul de Bătrâni Blaj a fost restricționat.

Triaj epidemiologic la intrarea în Spitalul Municipal Blaj, ambulatoare relocate, măsuri speciale

Efecuarea unui triaj epidemiologic la intrarea în Spitalul Nou, relocarea temporară, la Spitalul Nou, a ambulatoarele secțiilor Neurologie, Psihiatrie și Dermatologie, interzicerea totală a accesului vizitatorilor atât în Spitalul Nou, cât și în cel Vechi, sunt câteva dintrecele mai importante măsuri luate de conducerea Spitalului Municipal Blaj, în contextul situației epidemiologice actuale de pandemie cu COVID 19. Populația este sfătuită să se adreseze serviciilor medicale ale Spitalului Municipal Blaj doar în situațiile în care starea de sănătate impune acest lucru, iar pentru afecțiunile minore sau dispensarizarea bolnavilor cronici să se adreseze medicilor de familie.

„În contextul situației epidemiologice actuale de pandemie cu COVID 19 și trecerii la scenariul III, după ce numărul cazurilor de infectare la nivel național a depășit o sută, la nivelul Spitalului Municipal Blaj s-au luat următoarele măsuri:

- efectuarea unui triaj epidemiologic la intrarea de pe strada Andrei Mureșianu nr. 16 (Spitalul Nou), unde vor fi completate chestionare epidemiologice tuturor persoanelor care se prezintă;
- poarta de la intrarea din strada Republicii nr 2 (Spitalul Vechi) este inchisă, accesul fiind doar pentru aprovizionare, transport pacienți cu echipajele de salvare proprii și ale ambulanței județene;
- ambulatoarele secțiilor Neurologie, Psihiatrie și Dermatologie au fost relocate temporar în sediul de pe strada Andrei Muresianu nr. 16 (Spitalul Nou);
- accesul vizitatorilor este interzis total, indiferent de zi sau de oră.

Pe această cale sfătuim populația să se adreseze serviciilor medicale ale Spitalului Municipal Blaj doar în situațiile în care starea de sănătate impune acest lucru, iar pentru afecțiunile minore sau dispensarizarea bolnavilor cronici să se adreseze medicilor de familie. În acest fel se va evita aglomerația și, în consecință, răspândirea mai rapida a infecției cu COVID 19.

Totodată, recomandăm respectarea măsurilor de igienă care au fost transmise de către reprezentanții DSP și DSU pentru prevenirea infecției cu COVID 19. Vă mulțumim pentru înțelegere”, se arată în comunicatul Spitalului Municipal Blaj, semnat de directorul medical dr. Camelia Teodorescu, purtătorul de cuvânt al instituției medicale.

Hotelul/Restaurant Târnavele, pus gratuit la dispoziția autorităților competente

Patronii Hotelului/Restaurant Târnavele din Blaj au anunțat că pun, gratuit, hotelul și facilitățile acestuia la dispoziția angajaților din sistemul sanitar și ai MAI care vor fi nevoiți să intre în carantină în urma contactului cu persoane diagnosticate cu coronavirus.

Începând de vineri, 20 martie, atât Hotelul Tarnavele, cât și bucătăria, împreună cu personalul propriu, va fi pus la dispoziție în mod GRATUIT, fara nici o subvenție sau contract cu statul, pentru:

- Medici, rezidenți, asistenți și voluntari. Sunt persoane care se sacrifică, se luptă și își pun în pericol propria viață pentru binele nostru, al tuturor.
- Politiști, jandarmi și alte cadre militare care interacționează cu persoane contaminate cu coronavirus și sunt nevoite să găsească soluții de cazare pentru a-și proteja familiile.

De asemenea, sala de conferinte/nunți, din incinta hotelului, este liberă și poate fi folosită de către profesori pentru predare de cursuri online. Avem în continuare nevoie de educație.

Având în vedere situația actuală cu Covid-19, consțientizăm că suntem la început, testările sunt puține, iar în următoarea perioadă există riscul ca cifrele să crească, trebuie să fim pregătiți și să nu fim pusi în situația de a fi luați prin surprindere, se arată în anunțul făcut pe pagina de facebook a Hotelului/Restaurant Târnavele, care se încheie cu mesajul: „Să sperăm că lucrurile o să meargă și în direcția bună, iar noi să fim parte dintr-o societate unită, altruistă, cu scopuri pozitive. Multă sănătate!”

Nicu Goga

20.03.2020.