Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site Stiri si Reportaje Alba

Intra in direct cu moderatorul

Trimite mesaje online

blajfm@yahoo.com

Sondaj RadioBlaj.ro
Cat de des asculti Radio Blaj?
zilnic
saptaminal
lunar
mai rar

Imoco Conegliano, prea puternică pentru Volei Alba Blaj

Volei Alba Blaj a pierdut, aseară, la Târgu Mureș, meciul disputat împotriva vicecampioanei Europei, Imoco Conegliano. Campioana Italiei s-a impus fără emoții în trei seturi, scor 3-0 (25-22, 25-14, 25-22). Echipa noastră, care și-a diminuat serios șansele la calificarea în faza următoare a competiției, va susține următorul meci din Liga Campionilor în data de 19 decembrie, când va juca pe terenul campioanei Ungariei, Vasas Óbuda Budapesta.

În fața a 1.500 de spectatori, Volei Alba Blaj a lăsat impresia că joacă altceva decât în prima etapă a competiției, însă forța și nivelul adversarului nu i-a permis să viseze la mai mult. Campioana României a ținut aproape în primul și al treilea set, când a și trecut la conducere în mai multe rânduri, dar experiența și valoarea și-au spus în cele din urmă cuvântul. Paola Egonu (Imoco Conegliano), care a reușit aseară 19 puncte, a fost desemnată MVP-ul meciului. De la Volei Alba Blaj, cea mai bună în statistica punctelor a fost Bianka Buša, cu 11 reușite.

Volei Alba Blaj, antrenor Darko Zakoč: Femke Stoltenborg 6p. (1 as, 1 blocaj) - Sanja Gamma, Maja Aleksić 6p. (1 as, 4 blocaje), Ioana Baciu (cpt.) 5p., Bianka Buša 11p. (2 ași, 1 blocaj), Nađa Ninković 2p. (2 blocaje) - Silvija Popović (libero). Au mai jucat: Sanja Gommans 6p. (2 ași, 1 blocaj), Aleksandra Cirović 1p. (1 as), Kirsten Knip, Noemi Oiwoh și Ramona Rus.

Darko Zakoč: „Felicit echipa oaspete, după meciul de săptămâna trecută (n.r. câștigat cu 3-2) cu Vasas Budapesta, a încercat să ne arate tot ceea ce poate și a jucat mai serios decât atunci, dar noi ne așteptam la asta. În primul și în cel de-al treilea set noi am putut să oferim o rezistență mai mare, setul doi a fost cu multe oscilații, cu multe probleme, pentru că nu poți juca împotriva unor echipe de acest nivel fără a avea servicii puternice, atacuri în forță și preluare perfectă. Noi nu am avut aceste trei elemente și de aceea am pierdut. După înfrângerea de la Nantes, sunt foarte mici șansele de calificare mai departe din această grupă. Suntem obligați să jucăm cel mai bun volei posibil, pentru că din aceste meciuri trebuie să câștigăm experiență și trebuie să fie adevărate lecții pentru noi. Acum, pentru noi, obiectivul principal este câștigarea campionatului României.”

Femke Stoltenborg: „Am întâlnit o echipă de cel mai înalt nivel, cu jucătoare de clasă mondială, iar când joci cu asemenea formații nu ai prea multă presiune. De aceea am încercat să jucăm cât mai liber, fără complexe și au fost momente când ne-am ridicat la valoarea lor, dar în final ele au accelerat și s-au impus. Până la urmă trebuie să luăm aspectele pozitive din acest meci, în perspectiva celor care urmează și să acceptăm că a fost un „antrenament” bun pentru noi.”

În celălalt meci al grupei D, Vasas Óbuda Budapesta – Nantes VB 0-3 (23-25, 22-25, 11-25).

Fără punct în grupă, Volei Alba Blaj va disputa următorul meci în deplasare, la campioana Ungariei, Vasas Óbuda Budapesta, în data de 19 decembrie, de la ora 20:00 (ora României).

Nicu Goga

Foto: www.cev.eu

28.11.2019.