Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site Stiri si Reportaje Alba

Intra in direct cu moderatorul

Trimite mesaje online

blajfm@yahoo.com

Sondaj RadioBlaj.ro
Cat de des asculti Radio Blaj?
zilnic
saptaminal
lunar
mai rar

Proiect „Copilăria în cuvinte și imagini” implementat în Cisnădie (Sibiu)

Asociația Culturală In Ars Veritas, condusă de blăjeanca Daria Bârsan, în parteneriat cu SOS Satul Copiilor Cisnădie, implementează proiectul cultural „Copilăria în cuvinte și imagini”, care se va desfășura în perioada 10.06.2019 – 15.07.2019 și este finanțat prin programul Start ONG.

Proiectul constă în organizarea unei expoziții de fotografie care reprezintă copii din diferite medii sociale, surprinși in ipostaze inedite de joacă sau petrecere a timpului liber. Lucrările vor fi expuse într-un spațiu special amenajat la sediul SOS Satul Copiilor din Cisnădie, care găzduiește un număr de 45 de copii și tineri, cuprinși între 8 și 19 ani.


Vernisajul expoziției a avut loc luni, 10 iunie, la acest eveniment participând Amedeia Neamțu, scriitoare de cărți pentru copii și tineri, care a fost invitată să citească din cărțile ei și să aibă un dialog intercultural cu participanții.

Scopul proiectului este pe de o parte de a incita persoanele de vârstă fragedă să redescopere bucuria lecturii, iar pe de altă parte să-și lărgească sfera de cunoaștere și să-și dezvolte creativitatea, observând fotografiile expuse, să-și amintească sau să inventeze noi jocuri și metode de a-și petrece timpul liber, într-un mod cât mai plăcut și util.

Lucrările vor rămâne expuse pe simeze până la data de 15 iulie 2019, pentru a oferi posibilitatea tuturor vizitatorilor să le admire. Dacă ați auzit de SOS Satul Copiilor Cisnădie, dar nu i-ați trecut niciodată pragul, ușile sunt deschise tuturor doritorilor între orele 12:00-16:00, de luni până vineri.

„Se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte. Prin acest proiect vrem să arătăm că atât cuvintele, și implicit poveștile pe care acestea le alcătuiesc, cât și imaginile sau fotografiile, au un rol important în dezvoltarea armonioasă a minții și a spiritului”, se arată în comunicatul de presă semnat de Daria Bârsan, președinte al Asociației Culturale In Ars Veritas.

Proiectul Copilăria în cuvinte și imagini este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate de proiectele din cadrul programului sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro. Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative.

10.06.2019.