Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site Stiri si Reportaje Alba

Intra in direct cu moderatorul

Trimite mesaje online

blajfm@yahoo.com

Sondaj RadioBlaj.ro
Cat de des asculti Radio Blaj?
zilnic
saptaminal
lunar
mai rar

Scriitorul Ion Brad, născut la Pănade și elev al școlilor blăjene, a murit, la vârsta de 89 de ani

Scriitorul Ion Brad a murit la vârsta de 89 de ani, miercuri, în locuința sa din Bucureşti. Cetățean de onoare al municipiului Blaj, Ion Brad a fost elev al Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj și a făcut parte din ultima generație a liceului de dinainte de 1948, când guvernul comunist a desființat învățământul greco-catolic și a scos în afara legii Biserica Română Unită cu Roma. Din funcțiile avute a ajutat la restaurația culturală a Blajului, promovând rolul Blajului în istoria și cultura românească și contribuind la revenirea la Blaj a unei părți din Biblioteca Mitropoliei, confiscată de comuniști și mutată la Biblioteca Academiei din Cluj Napoca.

Scriitorul Ion Brad a murit la vârsta de 89 de ani, miercuri, în locuința sa din Bucureşti, iar trupul neînsufleţit al acestuia va fi depus vineri la Biserica Greco-Catolică din Strada Polonă. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la ora 13.00, la cimitirul Bellu-Catolic din Bucureşti.

Născut pe 8 noiembrie 1929, la Pănade, în judeţul Alba, Ion Brad a fost scriitor, poet, exponent al aşa numitului realism socialist, traducător şi diplomat.

Ion Brad a urmat o carieră în domeniul cultural și în diplomație, iar în perioada 1973-1982 a fost ambasadorul României în Grecia. La finalul anilor 80 a fost director al Teatrului C.I. Nottara (1984-1990).

A publicat volume de versuri, proză sau memorialistică (șase volume de memorii din experiența sa în Grecia: Ambasador la Atena). Poeziile și prozele sale au fost traduse în engleză, franceză, greacă, spaniolă, bulgară, rusă, etc. De asemenea el a tradus din limba greacă mai multe cărți.

În anul 1959 a primit premiul Academiei Române pentru volumul de versuri „Cu timpul meu”, în 1972 a fost recompensat cu premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Cele patru anotimpuri”, iar în 1999 i-a fost decernat premiul de poezie „Transilvania” al Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Este cetățean de onoare al municipiilor Cluj Napoca și Blaj, despre „Mica Romă” scriind numeroase volume.

Ion Brad a fost elev al Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj și a făcut parte din ultima generație a liceului de dinainte de 1948, când guvernul comunist a desființat învățământul greco-catolic și a scos în afara legii Biserica Română Unită cu Roma. Din funcțiile avute, a ajutat la restaurația culturală a Blajului, promovând rolul Blajului în istoria și cultura românească și contribuind la revenirea la Blaj a unei părți din Biblioteca Mitropoliei, confiscată de comuniști și mutată la Biblioteca Academiei din Cluj Napoca.

Un material document cu vocea regretatului Ion Brad, înregistrat în 2014, cu ocazia aniversării a 85 de ani de viață, veți putea asculta la Radio Blaj vineri, la orele 12:30 și 18:00, și sâmbătă, la orele 08:30, 10:30 și 12:30.

Nicu Goga

07.02.2019.

Foto: Internet

Emisiunea poate fi ascultată în fișierul de mai jos: