Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site Stiri si Reportaje Alba

Intra in direct cu moderatorul

Trimite mesaje online

blajfm@yahoo.com

Sondaj RadioBlaj.ro
Cat de des asculti Radio Blaj?
zilnic
saptaminal
lunar
mai rar

Volei Alba Blaj pierde finala Cupei CEV, dar stabilește o nouă performanță în sportul românesc

Volei Alba Blaj a pierdut și manșa a doua a finalei Cupei CEV și a ratat șansa de a câștiga primul său trofeu european. Deși a evoluat mult mai bine decât în partida tur de la Sibiu, echipa noastră nu a putut stopa formația Yamamay e-work Busto Arsizio din cursa pentru cucerirea celei de-a treia Cupe CEV din palmares. În fața a 4.215 spectatori, italiencele s-au impus, marți seara, cu 3-1 (25-27, 25-19, 25-23, 25-20), în 110 minute de joc efectiv. Volei Alba Blaj rămâne cu satisfacția că este prima echipă românească, indiferent de ramura sportivă, după 1989, care dispută două finale europene consecutive, după ce anul trecut formația pregătită de Darko Zakoč s-a calificat în finala Ligii Campionilor.

CRONICĂ

Volei Alba Blaj a arătat, în primul set al meciului de la Busto Arsizio, că prestația de săptămâna trecută de la Sibiu a fost un accident. Fetele noastre au avut câteva reveniri spectaculoase, de la 6-9 la 11-9 și de la 19-22 la 23-22, și s-au impus în prelungiri, 27-25, după ce tehnicianul sârb a solicitat arbitrajul video, reluările transformând un bloc-out pentru gazde într-un punct decisiv pentru echipa noastră, datorat atingerii fileului de către amfitrioane. Setul doi a semănat, însă, cu partida de la Sibiu, fiind dominat categoric de Busto Arsizio, care s-a impus cu 25-19, mai lejer decât o arată scorul.

Ultima șansă a Blajului s-a jucat în setul trei, unde echipa noastră a părut că se va impune fără probleme și ca va pune presiune pe gazde. Totul s-a năruit după ce fetele noastre au risipit un avantaj de 6 puncte (16-10), grație inspirației antrenorului italian Marco Mencarelli, care a trimis în teren o jucătoare ce nu evoluase până atunci în finală, Kaja Grobelna, pe serviciul căreia gazdele au reușit să întoarcă rezultatul (20-18). Volei Alba Blaj a mai fost în avantaj o singură dată (23-22), însă totul s-a năruit după trei puncte consecutive ale gazdelor. Fără miză deosebită, ultimul set a fost abordat de Darko Zakoč cu o echipă experimentală, în care s-au regăsit jucătoarele care au evoluat mai puțin în această campanie europeană.

STATISTICĂ

Britt Herbots, cu 22 puncte, a fost principala realizatoare a meciului. Tot gazdele dau și următoarele poziții în această statistică, prin Floortje Meijners și Alessia Gennari, ambele cu 12 puncte, în timp ce Beatrice Berti (10 puncte) a reușit 6 blocaje câștigătoare. Din echipa noastră, cele mai multe puncte au fost realizate de Ana Lazarević și Katerina Zhidkova, ambele cu câte 10 puncte, în timp ce căpitanul Nneka Onyejekwe a încheiat partida cu 5 blocaje câștigătoare.

VOLEI ALBA BLAJ, antrenor Darko Zakoč: Lora Kitipova 4p. (1 blocaj) - Ana Lazarević 10p (3 ași, 3 blocaje), Nađa Ninković 5p. (2 blocaje), Sonja Newcombe 8p., Nneka Onyejekwe 8p. (1 as, 5 blocaje), Ioana Baciu 9p. (1 blocaj) - Marina Vujović (libero). Au mai jucat: Maja Aleksić 4p. (3 ași), Katerina Zhidkova 10p., Mariya Karakasheva 4p, Ramona Rus 5p., Aleksandra Ćirović - Viktoriya Delros (libero).

DECLARAȚII

Darko Zakoč, antrenor Volei Alba Blaj: „Vreau să felicit echipa Yamamay e-work Busto Arsizio pentru cucerirea trofeului, este un succes meritat. Fanii italieni au creat o atmosferă foarte frumoasă și felicit organizatorii pentru momentele speciale din această seară. Am jucat mai bine decât în meciul tur de săptămâna trecută și sunt satisfăcut din acest punct de vedere. Cu toate acestea, sunt dezamăgit pentru că astăzi am arătat că putem juca volei la nivel înalt, ceea ce duce la concluzia că lupta pentru trofeu a fost pierdută la Sibiu, unde am jucat foarte slab.”

Marco Mencarelli, antrenor Yamamay e-work Busto Arsizio: „Acest meci ne-a arătat că Volei Alba Blaj nu a jucat săptămâna trecută la nivelul ei și astăzi noi a trebuit să jucăm la cel mai înalt nivel pentru a o învinge. Este primul meu trofeu ca antrenor la o echipă de club și, prin urmare, este o victorie specială. Am fost afectați un pic și de miza jocului, iar asta s-a văzut mai ales în primul set. Acest succes încununează un sezon excelent în Europa și nu ar fi fost posbil fără spiritul nostru de echipă, care a făcut diferența.”

Ramona Rus, care a disputat prima ei finală europeană: „Am început meciul în forță, cum era și normal, după ce acasă am pierdut. A fost un meci în care ambele echipe au avut evoluții oscilante, din păcate am pierdut, dar cred că s-a văzut că am încercat și chiar cred că am luptat mult pentru a ne atinge obiectivul. Chiar dacă am pierdut a doua finală europeană consecutivă, eu cred că suporterii noștri sunt foarte mândri de noi, de fapt toți trebuie să fim fericiți de ceea ce a realizat această echipă dintr-un oraș mic al României.”

Volei Alba Blaj rămâne cu satisfacția că este prima echipă românească, indiferent de ramura sportivă, după 1989, care dispută două finale europene consecutive. În acest sezon european, început în Liga Campionilor și încheiat în Cupa CEV, Volei Alba Blaj a susținut 12 meciuri, dintre care opt s-au încheiat cu victoria echipei noastre. Cea mai reușită, și de răsunet, prestație europeană este cea din meciul cu Galatasaray Istanbul, de la Sibiu, când fetele noastre au întors spectaculos o înfrângere în trei seturi la Istanbul și s-au calificat entuziasmant în semifinalele Cupei CEV.

Pentru Volei Alba Blaj urmează meciurile din Divizia A1, acolo unde pornește cu prima șansă la câștigarea titlului național. Echipa noastră are ocazia să tranșeze soarta campionatului duminică, 31 martie, de la ora 17:00, când va primi vizita campioanei CSM București.

Nicu Goga

Foto: www.cev.lu

27.03.2019.