Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site Stiri si Reportaje Alba

Intra in direct cu moderatorul

Trimite mesaje online

blajfm@yahoo.com

Sondaj RadioBlaj.ro
Cat de des asculti Radio Blaj?
zilnic
saptaminal
lunar
mai rar

28 de noi cazuri de Covid-19 raportate miercuri la Blaj; alte 11 cazuri în comunele din zonă

28 de noi cazuri de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore la Blaj, potrivit datelor transmise, miercuri, de Direcția de Sănătate Publică Alba. Alte 11 cazuri au fost raportate în comunele din zona Blaj: cinci cazuri la Șona, două cazuri la Bucerdea Grânoasă și câte un caz la Cergău, Cetatea de Baltă, Crăciunelu de Jos și Jidvei. Cu 257 de cazuri active înregistrate în perioada 11 - 24 noiembrie, municipiul Blaj a ajuns la o rată de infectare de 12,46 cazuri la mia de locuitori, cea mai mare de la debutul pandemiei. Dintre orașele din județul Alba, un număr mai mare de cazuri active au municipiile Alba Iulia (709 cazuri, incidență 9,24) și Sebeș (260 cazuri, incidență 7,88).

În comunele din zona Blajului, incidența cazurilor de coronavirus este următoarea: Bucerdea Grânoasă - 11 cazuri (4,80), Cenade - 12 cazuri (12,01), Cergău - 6 cazuri (3,68), Cetatea de Baltă - 7 cazuri (2,27), Crăciunelu de Jos - 8 cazuri (3,73), Jidvei - 8 cazuri (1,50), Sâncel - 15 cazuri (5,72), Șona - 19 cazuri (4,33) și Valea Lungă - 24 cazuri (7,51).

În ultimele 24 de ore, în județul Alba au fost raportate alte 199 de noi infectări, din 950 de teste efectuate. Cele mai multe s-au înregistrat la Alba Iulia (62), Blaj (28), Cugir (19) și Sebeș (17). De la începutul pandemiei, în județul Alba au fost înregistrate 9.438 cazuri de coronavirus. 6.584 persoane s-au vindecat, iar 246 de pacienți diagnosticați cu Covid-19 au decedat. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 122106, informează Direcția de Sănătate Publică Alba.

În ultimele 24 de ore, pe raza județului Alba, au fost sancționate 94 de persoane care nu au avut mască de protecție sau au purtat-o incorect și 83 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea. În cele șase localități carantinate din județ, printre care și municipiul Blaj, au fost depistate și sancționate 89 persoane care nu au putut justifica motivul deplasării, în conformitate cu noile restricții de circulație.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au continuat și controalele pe timp de noapte și s-a acționat în filtre amplasate la intrarea în/ieșirea din cele 6 localități carantinate.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 226 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 49 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 376 de mijloace de transport, din care 68 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 7.831 de persoane.

Echipele de control au depistat și sancționat 94 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 83 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 4.550 lei.

În filtrele constituite la intrările/ieșirile celor 6 localități carantinate (Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir, Abrud și Ciugud), precum și pe raza acestora, au acționat 159 de forțe de ordine care au controlat 4.142 de persoane și 3.207 de autovehicule. Au fost depistate și sancționate 89 de persoane care nu au putut justifica motivul deplasării, în conformitate cu noile restricții de circulație.

Nicu Goga

25.11.2020.