Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site Stiri si Reportaje Alba

Intra in direct cu moderatorul

Trimite mesaje online

blajfm@yahoo.com

Sondaj RadioBlaj.ro
Cat de des asculti Radio Blaj?
zilnic
saptaminal
lunar
mai rar

Până joi, 23 septembrie, expoziția Taberei Internaționale de Artă Plastică Contemporană „Inochentie Micu Clain”

În perioada 15 - 23 septembrie 2021, la Muzeul de Istorie “Augustin Bunea” din Blaj, poate fi vizitată expoziția Taberei Internaționale de Artă Plastică Contemporană „Inochentie Micu Clain”. Este o expoziție retrospectivă a celor 23 de ediții organizate la Blaj, la inițiativa regretatului artist plastic blăjean Horea Cucerzan (1937 – 2021).

Organizată în fiecare vară de Primăria Municipiului Blaj, începând cu anul 1997, fără întrerupere până anul trecut, Tabăra Internațională de Artă Plastică Contemporană „Inochentie Micu Clain”, cu Secțiunea de Artă Sacră, a reunit la Blaj, sub atenta selecţie a pictorului Horea Cucerzan, numeroşi artişti plastici români şi străini, aceste evenimente fiind considerate, de către specialiştii în domeniu, ocazii de „revigorare culturală, artistică şi spirituală a Blajului.”

Alegerea Blajului ca loc de desfăşurare a acestei tabere reprezintă evidenţierea unor valori istorice, spirituale, culturale, naturale, pe care artiştii plastici invitaţi la Blaj le transpun cu măiestrie artistică în opere valoroase, îmbogățind în acest fel colecţia de artă plastică a Blajului, deţinută de Muzeul de Istorie „Augustin Bunea”.

Condițiile impuse de pandemie au restricționat organizarea taberei în ultimii doi ani. Expoziția retrospectivă, pe care vă invităm să o vizionați, cuprinde lucrări a 45 de artiști plastici, care au participat de-a lungul timpului la edițiile taberei.

„Aici, la Blaj, artişti autohtoni şi străini, dăruiţi culorilor şi formelor, viziunilor şi încântărilor reale sau imaginare, au lucrat cu speranţă şi bucurie la ridicarea unui templu al frumosului, la un tezaur magic, care să devină pentru blăjeni un viitor Muzeu de Artă Plastică Contemporană.” (Horea Cucerzan)

Muzeograf,
Simona Frâncu

20.09.2021.