Atomic Blaj, de la mare la…munte

După ce sportivele legitimate la Clubul Sportiv Atomic Blaj au participat, în perioada 18-23 iunie, la Mangalia, la cea de-a doua ediție „Atomic Beach Volleyball Cup 2023”, organizată în exclusivitate pentru voleibalistele echipei, clubul blăjean se pregătește pentru reluarea pregătirilor pentru noul sezon competițional. În luna august, Atomic Blaj intenționează să organizeze cantonamente la Brașov și Sibiu.

Chiar dacă activitatea sportivă este în vacanță în această lună, Atomic Blaj a anunțat că pe parcursul lunii iulie se fac înscrieri pentru sportivii care doresc să practice volei și baschet. În acest sens, conducerea clubului a anunțat că intenționează să înființeze o grupă de minibaschet fete, iar părinții sunt invitați să-și înscrie fetițele pasionate de sportul cu mingea la coș. Înscrieri se pot face la numărul de telefon 0744 944 537, pe contul de facebook al clubului https://www.facebook.com/clubulsportivatomicblaj și pe cel de instagram https://www.instagram.com/atomicblaj/

La 1 august vor relua pregătirile, cu excepția grupelor de babyvolei, toate grupele de volei, dar și cea de minibaschet băieți. Grupele de babyvolei și cea de minivolei băieți vor reveni la antrenamente de la 1 septembrie. Clubul intenționează să organizeze minicantonamentele de pregătire, după data de 15 august, la Sibiu și Brașov, ne-a declarat Dan Balu, antrenor şi preşedintele fondator al clubului Atomic Blaj.

 

Competiția internă de volei pe plajă, desfășurată în complexul Laguna din Mangalia, a reprezentat finalul de sezon perfect pentru micile voleibaliste de la Atomic Blaj, care au îmbinat distracția cu întrecerea sportivă, în tabăra de volei organizată de club pentru al doilea an consecutiv.

La mare, sportivele legitimate la Atomic Blaj s-au constituit în 11 echipe și au luptat pentru trofeul „Atomic Beach Volleyball Cup 2023”, clasamentul final fiind următorul:

1. Struții (Maia T/Ilinca I);
2. Liberoaicele (Irina N./Andreea P);
3. Rățuștele (Cătălina R./Izabella E);
4. Balerinele (Teodora H./Irina T)
5. Marinarele (Anamaria U./Andreea O.);
6. Sirenele (Maria M/Medeea O.);
7. Țestoasele Ninja (Simona C./Nadia G.);
8. Miliția (Emma S./Ioana C.);
9. Țumpii (Carla M./Diana A.);
10. Zuzoaicele (Alesia A./Anna M.);
11. Libelulele (Carla D./Andreea S.).

Partenerii Clubului Sportiv Atomic Blaj: Primăria și Consiliul Local Blaj, Compania Bosch, Asociația Jidvei – viitor prin educație, SC Apidava SRL, SC Animal Ferma SRL, SC Cuptorul de sub Curte SRL, SC Aly&Juli Mixt SRL, Eliza Med, Prenis SRL.

Partener media: Radio Blaj.