Blaj: bărbat reținut pentru violență conjugală

Un bărbat din Blaj a fost reținut, miercuri, de Poliție, pentru că și-a agresat fosta concubină și, totodată, s-a manifestat violent față de membrii familiei acesteia. Poliția a emis, împotriva agresorului, și un ordin provizoriu de protecție, pentru o perioadă de 5 zile.

O tânără de 22 de ani, din Blaj, a apelat, miercuri după amiaza, Poliția Municipiului Blaj, în care a anunțat că fostul concubin s-a deplasat la locuința sa și a făcut scandal.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că tânărul, în vârstă de 24 de ani, a mers la locuința fostei concubine, unde s-a manifestat violent față de femeie și de membrii familiei acesteia și a distrus bunuri din locuință.

Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării răspunsurilor date de reclamantă a rezultat că se impune emiterea unui ordin provizoriu de protecție, pentru o perioadă de 5 zile.

Totodată, față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe și a fost luată măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

În cursul zilei de azi, 24 martie, reținutul va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Foto: internet

Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *