Blaj: campanie de prevenire a violenței în mediul școlar pentru elevii din clasele a III-a și a IV-a

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba au continuat acțiunile dedicate siguranței elevilor și în această săptămână. Miercuri, 23 februarie, elevii din clasele a III-a și a IV-a din municipiul Blaj au fost implicați în jocuri educative care au vizat dezvoltarea unor comportamente adaptative în situații de stres, copiii fiind stimulați să participe la discuții cu privire la urmările negative ale manifestărilor de agresivitate fizică, verbală și psihologică.

Întâlnirea s-a desfășurat la Clubul Copiilor Blaj și a făcut parte din calendarul acțiunilor cuprinse în cadrul proiectului „Mie îmi pasă!”, derulat de Palatul Copiilor din Alba Iulia, Cluburile Copiilor din județ și Inspectoratul de Poliție Județean Alba.

În săptămâna care se încheie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au consiliat peste 160 de elevi de gimnaziu și liceu din județ, în legătură cu prevenirea violenței în mediul școlar, bullying-ului, cyberbullying-ului și alte aspecte legate de siguranța lor.

Tot miercuri, 23 februarie, elevii Școlii Gimnaziale Câlnic au fost informați cu privire la consecințele negative care decurg din săvârșirea unor fapte antisociale, fiindu-le prezentate exemple de fapte care se circumscriu delincvenței juvenile, în scopul prevenirii implicării acestora în infracțiuni, în calitate de autori sau victime.

Joi, 24 februarie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost prezenți la Școala Gimnazială „Axente Sever” din Aiud unde s-au întâlnit cu elevii din 5 clase și au desfășurat activități preventiv-informative în cadrul proiectului intitulat „Spunem DA armoniei și prieteniei!”.

Proiectul se adresează, cu precădere, elevilor de gimnaziu și are ca scop implicarea lor în activități care să îi ajută să identifice comportamentele delincvente, cu accent asupra formelor de violență fizică și psihologică și, în egală măsură, să contribuie la creșterea capacității de a empatiza și a soluționa non-violent conflictele.

În săptămâna care se încheie, polițiștii au participat și la 3 întâlniri cu reprezentanţii unităţilor de învăţământ implicați în gestionarea violenței școlare, în scopul stabilirii cauzelor comportamentului deviant şi identificării soluţiilor de contracarare, informează Inspectoratul Județean de Poliție Alba.

 

Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *