Blaj: din 3 iunie, se deschide sezonul estival la baza de agrement – bazinul acoperit se închide duminică, 29 mai

Sezonul estival 2022 la baza de agrement a Primăriei Blaj va începe oficial vineri, 3 iunie, odată cu redeschiderea ştrandului pentru adulţi şi a celor trei bazine pentru copii. Duminică, 29 mai, va fi ultima zi de funcționare a bazinului acoperit de înot, care se va redeschide în luna septembrie, când se va încheia sezonul estival la baza de agrement.

Începând din acest an, au fost stabilite noi tarife de acces la baza de agrement. Preţul unui bilet/brăţară va fi de 20 lei/adult şi 10 lei/copiii sub 14 ani, indiferent de numărul intrărilor şi al ieşirilor în/din baza de agrement din ziua respectivă, iar prețul unui șezlong va fi de 5 lei.

Accesul în baza de agrement Blaj va fi valabil în fiecare zi, de marţi până duminică, între orele 09:00 şi 20:30. Excepţie va fi lunea, zi în care baza de agrement este închisă pentru lucrări de întreţinere.

Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *