Șase autoturisme au fost găsite, în trafic, cu defecțiuni, în urma unei acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere provocate de starea tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor, organizate, miercuri 15 martie, de polițiștii din Blaj, împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român – Alba.
Miercuri, 15 martie 2023, polițiștii din Blaj, împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe raza municipiului Blaj, o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care circulă, pe drumurile publice, cu autoturisme ce nu îndeplinesc condițiile tehnice și pun în pericol siguranța traficului rutier.
Cu ocazia acțiunii, polițiștii au verificat 23 de autovehicule și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, din care șase pentru defecțiuni tehnice. De asemenea au fost reținute cinci certificate de înmatriculare, informează IPJ Alba.
Foto: Internet (rol ilustrativ)