Ultima întâlnire din cadrul proiectului Erasmus+ „Nature’s safety: no more selfishness”, proiect de parteneriat strategic în domeniul educației școlare, proiect de schimb interșcolar, a avut loc în Lituania și a fost organizată de Prienu raj. Skriaudziu pagrindine mokykla, o școala gimnazială din localitatea Skriaudziai. Din partea Școlii Gimnaziale „Toma Cocișiu” Blaj, au paticipat, în perioada 4-10 iunie 2023, șase elevi (Denisa Suciu, Denisa Komiveș, Karina Komiveș, Tudor Popa, Alexandru Șaim și Paul Căpîlnean) și trei cadre didactice (Iulia Ciolan, Mirela Bălău și Anca Pușcașu).
Activitățile proiectului au avut un caracter practic și aplicativ, iar elevii din școlile partenere s-au aflat în situația de a observa, a investiga, a experimenta și a identifica soluții pentru protejarea mediului înconjurător. Au avut loc discuții despre păstrarea resurselor naturale ale planetei, circuitul apei în natură, importanța ocrotirii albinelor și a păsărilor, despre reciclare și schimbările pe care ei le pot face în viața de zi cu zi pentru a avea grijă de natură.
Astfel, într-o atmosferă de voie bună, elevii au luat parte la o activitate de descoperire a unor obiective, copaci, plante, aflate într-o pădure, pe baza unor indicii, au făcut experimente pentru a ilustra efectul de seră, au realizat lumânări din ceară, calendare cu starea vremii, vederi folosind materiale din natură, au asistat la procesul de fabricare a lânii și s-au implicat în construcția și decorarea unor căsuțe pentru păsări.
Pe lângă activitățile specifice proiectului, organizatorii au inclus și elemente de cultură și civilizație, cu scopul de a-i familiariza pe participanți cu spațiul și stilul de viață lituanian. Elevii și profesorii au avut șansa să admire o priveliște încântătoare a orașului Vilnius, capitala țării, din cel mai înalt punct, Dealul Gediminas. Ei au vizitat Catedrala din orașul vechi Vilnius, inima vieții spirituale din Lituania, precum și alte atracții turistice din zona în care se află școala: orașul Trakai cu vestitul său castel aflat pe insula lacului Galve, orașul Prienai și orașul balnear Birstonas.
„Zilele petrecute alături de partenerii din proiect, elevi și profesori din România, Italia, Lituania și Turcia, s-au dovedit a fi utile pentru toți, iar activitățile didactice și extrașcolare au fost plăcute și interesante”, afirmă Prof. Iulia Ciolan, cadru didactic implicat în acest proiect.
Proiectele Erasmus+ oferă posibilitatea de formare și dezvoltare a abilităților de cooperare și colaborare, stimulează creșterea motivației pentru învățare, trezește setea de cunoaștere și descoperire, creează cadrul propice de exersare și perfecționare a comunicării în limba engleză și de stabilire a unor relații de prietenie între persoane de naționalități și culturi diferite, se arată în comunicatul de presă al Școlii Gimnaziale „Toma Cocișiu” Blaj
Mai multe informații despre proiect pot fi găsite pe Pagina Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/naturessafetyproject