Dosare penale pentru șapte locuitori din Cenade, după ce au aruncat deșeuri menajere în pârâul din localitate

Șapte locuitori din Cenade s-au ales cu dosare penale pentru că au aruncat deșeuri menajere în pârâul din localitate. Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au organizat, marți, o acțiune pe raza comunei Cenade, care a vizat verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind apele.

La data de 21 martie 2023, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au organizat o acțiune, pe raza comei Cenade, care a vizat verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind apele.

În cadrul acțiunii au fost depistate șapte persoane, în timp ce aruncau saci cu deșeuri menajere (peturi din plastic, deșeuri textile etc), dar și gunoi de grajd, în pârăul care curge prin localitatea lor.

În toate cele șapte situații, au fost întocmite dosare penale în cadrul cărora sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „evacuare, aruncare sau injectarea în apele de suprafață și subterane, în apele maritime interioare ori în apele mării teritoriale de ape uzate, deșeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conțin substanțe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentrație care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a persoanelor, viața animalelor, mediul, producția agricolă ori industrială sau fondul piscicol, faptă prevăzută și pedepsită de art. 92, alin 1 din Legea apelor nr. 107/1996 .

O acțiune similară a avut loc, săptămâna trecută, la Valea Lungă, în urma căreia patru locuitori din comună s-au ales cu dosare penale pentru că au aruncat deșeuri menajere în pârâul din localitate.