Poluare pe râul Târnava Mică, la Cetatea de Baltă, după ce o cantitate mare de motorină s-a scurs din rezervorul unei firme

Polițiștii investighează o posibilă poluare produsă la Cetatea de Baltă, după ce 15.000 de litri de motorină s-au scurs din rezervorul unei societăți în pânza freatică și în apele râului Târnava Mică. La aceeași societate comercială, polițiștii au indisponibilizat și peste 138 de tone de îngrăşăminte chimice, care erau depozitate necorespunzător.

Miercuri, 30 martie 2022, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei, au efectuat un control la o societate comercială de pe raza localității Cetatea de Baltă, privind modul de depozitare a îngrășămintelor chimice.

Astfel, polițiștii au constatat că peste 138 de tone de îngrășăminte chimice, pe bază de azot, erau depozitate pe un teren neîmprejmuit și neprotejat, fără a fi păstrate într-un depozit care să asigure o bună protecție față de condițiile meteorologice, în imediata apropiere a unui rezervor de motorină, cu o capacitate de 58.000 de litri.

Totodată, din cercetările efectuate la fața locului de polițiști, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Alba și ai Apelor Române, s-a constat faptul că din rezervorul cu motorină s-ar fi scurs o cantitate de aproximativ 15.000 de litri, care ar fi poluat solul, pânza freatică și apa râului Târnava Mică, aflat în apropierea locului în care era amplasat rezervorul.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate”, faptă prevăzută de art. 98, din O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului și evacuarea de substanțe periculoase în apele de suprafață sau subterane, faptă prevăzută și pedepsită de art. 92, din Legea 107/1996 – Legea apelor.

Întreaga cantitate de îngrăşăminte chimice a fost indisponibilizată și mutată într-un loc protejat.

Controalele poliţiştilor, privind modul de depozitare a substanțelor periculoase, vor continua, transmite IPJ Alba.

Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *