Școala Gimnazială „Ioan Maiorescu” a sărbătorit 86 de ani de la înființare

Ziua de 20 mai 2022 a însemnat mai mult decât o zi obișnuită pentru Școala Gimnazială „Ioan Maiorescu”, care a sărbătorit aniversarea a 86 de ani de la înființare. Cu această ocazie, a avut loc o întâlnire la care au participat foști și actuali dascăli, reprezentanți ai instituțiilor și autorităților locale, inspectoratului școlar, absolvenți, dar și elevii școlii, însoțiți de părinți.

Timp de două oră, dascălii au reușit să aducă în sufletele copiilor emoție, zâmbete și bucurie, datorită activităților recreative desfășurate în sălile de clasă. Sărbătoarea sufletelor a fost marcată de programul artistic, desfășurat în aer liber. Copii talentați, veseli și optimiști i-au încântat pe cei prezenți cu dansul și vocea lor, la care s-au adăugat părinți zâmbitori și mândri, revederi emoționante, precum și vizitele foștilor profesori de la școala gimnazială , care au revăzut, cu această ocazie, locurile ce le-au marcat existența. Aceștia au fost uimiți de transformările survenite de-a lungul timpului, cum ar fi tablele interactive din fiecare clasă, care contribuie la desfășurarea unor ore de curs moderne și atractive.

Toate activitățile desfășurate au creat amintiri de suflet, atât pentru dascăli, cât și pentru părinți și comunitatea locală, informează Școala Gimnazială „Ioan Maiorescu”.

Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *