Sezonul estival la baza de agrement Blaj s-a deschis vineri, 3 iunie

Sezonul estival 2022 la baza de agrement a Primăriei Blaj a început vineri, 3 iunie, odată cu redeschiderea ştrandului pentru adulţi şi a celor trei bazine pentru copii.

Începând din acest an, au fost stabilite noi tarife de acces la baza de agrement. Preţul unui bilet/brăţară este de 20 lei/adult şi 10 lei/copiii sub 14 ani, indiferent de numărul intrărilor şi al ieşirilor în/din baza de agrement din ziua respectivă, iar prețul unui șezlong a rămas 5 lei.

Accesul în baza de agrement Blaj va fi valabil în fiecare zi, de marţi până duminică, între orele 09:00 şi 20:30. Excepţie va fi lunea, zi în care baza de agrement este închisă pentru lucrări de întreţinere.

Pe timpul verii, bazinul acoperit de înot va fi închis până în luna septembrie, când se va încheia sezonul estival la baza de agrement.

Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *