Blaj: trei cazuri noi de coronavirus și o reinfectare, raportate marți

Continuă să scadă incidența cazurilor de coronavirus în municipiul Blaj, aceasta ajungând marți la 10,62 (față de 12,17 înregistrată luni), iar numărul cazurilor active a scăzut la 219, față de 251 înregistrat în ziua precedentă. Marți, la Blaj s-au înregistrat trei noi cazuri de coronavirus și o reinfectare a unei persoane care a mai trecut prin boală.

În comunele din zona Blaj, marți au fost raportate două cazuri noi de covid-19, câte unul la Cenade și Sâncel. Cea mai mare incidență dintre comunele din zonă o are Șona (11,24). Urmează Bucerdea Grânoasă (8,84), Crăciunelu de Jos (7), Cenade (3,85), Jidvei (3,4), Cergău (3,06), Valea Lungă (2,9), Sâncel (2,33) și Cetatea de Baltă (0,33).

În ultimele 24 de ore, în județul Alba au fost raportate 83 de noi cazuri de coronavirus și un deces al unei femei din Alba Iulia, de 88 de ani, nevaccinată și cu multiple afecțiuni cronice. Numărul cazurilor active din județul Alba a scăzut la 3.066, iar incidența cazurilor în județul Alba a scăzut marți la 8,21.

În județul Alba, de la începutul pandemiei, din martie 2020 și până în prezent, au fost înregistrate 51.567 de cazuri de coronavirus. 47.271 de persoane s-au vindecat, iar 1.230 au decedat.

 

Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *