Comunicat de presă: sprijin financiar din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) pentru Biserica San Salvatore alle Coppelle Roma

Biserica San Salvatore alle Coppelle a obținut în acest an un sprijin financiar din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în valoare de 69.203,81 LEI pentru derularea proiectului „Amenajarea sistemului electric pentru iluminatul existent al bisericii San Salvatore“.

Acest proiect are ca obiectiv principal amenajarea unui sistem electric nou de iluminat pentru biserică până la sfârșitul anului 2022. Prin atingerea acestui obiectiv vor beneficia anual un număr de aproximativ 800 de credincioși greco-catolici români aflați în Roma, precum și alți cetățeni români, care primesc asistență spirituală dar se bucură și de activități culturale derulate în biserica San Salvatore alle Coppelle. Fără realizarea acestui obiectiv, prin amenajarea unui sistem electric nou, comunitatea românească greco-catolică din Roma nu va putea promova cultura, tradițiile, limba și identitatea națională și spirituală în deplină siguranță.

Nu trebuie să uităm nici oportunitatea proiectului nostru în raport cu nevoile comunităților românești de pretutindeni, fiindcă ofertele pe care le face Biserica sunt un răspuns la nevoile spirituale, culturale sau educative ale românilor din diaspora. Care sunt nevoile grupului nostru țintă? Departe de țară, plecat indiferent de motivele obiective sau subiective, românul experimentează mai devreme sau mai târziu sentimentul de DOR de țară, de a conversa în limba maternă, de a asculta pe cineva vorbind românește, de a asculta o poezie sau un cântec românesc, iar multe dintre aceste nevoi le regăsește în acel spațiu în care ne simțim acasă, ne simțim o familie între străini, spațiu pe care îl numim Biserică.

Fondurile nerambursabile atrase de Biserica San Salvatore alle Coppelle în cadrul Sesiunii de Finanțare 2022, lansată de DRP, vor fi folosite pentru a amenaja un sistem de iluminat nou, care să prezinte pe de o parte siguranță pentru sutele de participanți la programele oferite în acest spațiu sacru, dar și să pună în valoare obiectele de artă existente pentru miile de vizitatori, care îi trec pragul.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină activitatea românilor de pretutindeni și acordă finanţări nerambursabile proiectelor dezvoltate de mediul asociativ, care urmăresc păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a românilor din vecinătate şi din diaspora, precum şi întărirea legăturilor dintre România şi comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării.

Roma, 22.06.2022