12 oct. Mircea Boeriu și lirica jocului creator – prezentare critică de Nicu Stanciu
Mircea Maximilian Boeriu (născut în 1949 la Câmpina și devenit apoi, timp de o viață, blăjean) este un artist plastic complex care abordează cu un curaj și o dezinvoltură de invidiat stiluri, tematici și tehnici foarte variate. Viteza, curajul și adaptabilitatea, ce rezultă într-o permanentă deschidere spre experiment, cât și o profundă ancorare într-o simbolistică spirituală și vizuală perenă, toate dublate de o forță vitală adâncă, fac din Mircea un artist deosebit de inovator și dinamic.
În ultimii ani tehnica lui preferată a devenit dripping-ul, inspirat de Jackson Pollock, care este unul din numele de referință ale expresionismului abstract. Termenul ‘dripping’ din limba engleză vine de la verbul drip și înseamnă ‘a picura’, ‘a se prelinge’, aceasta sugerând de fapt o curgere mai controlată. Artistul fie înmoaie un băț în vopsea și lasă să curgă de pe el culoarea pe pânza așezată orizontal, fie toarnă din conservă direct pe bățul pe care apoi îl mișcă împrăștind vopseaua pe pânză, fie toarnă direct din conservă.
Jackson Pollock a folosit dinamica fluidelor ca pe un un mijloc de exprimare artistică. El a folosit curgerea culorii pe pânză în diferite moduri pentru a exploata un mod de expresie a materiei fluide care este imposibil de obținut prin metoda tradițională de aplicare a culorii cu pensula. La fel face și Mircea Boeriu, doar că el din aceste curgeri creează forme recognoscibile, fapt ce situează opera lui astfel creată undeva la limita dintre figurativ și abstract.
De fapt Mircea a adaptat și mai mult această tehnică folosind seringi de unică folosință cu care poate doza și controla debitul vopselei și deci linia într-un mod mai precis. Efectul obținut se aseamănă cu o țesătură inegală care se destramă sau, de ce nu, cu o rețea energetică. În timp ce Jackson Pollock a folosit această tehnică de execuție la modul abstract, fără intenția de a crea forme sau figuri, Mircea Boeriu nu doar readuce în atenție tehnica, dar o reinventează, reintegând-o într-un context identitar european, cu ușoare influențe picasiene, dar și românești, rezultând o abordare cu totul și cu totul originală, prin aceea că este o rețea cromatic-energetică unitară din care artistul creează un spațiu figurativ al cărui centru de interes este figura umană, o figură transfigurată și transmutată, prin tehnica folosită, până la valoarea de simbol. Însă simbolistica nu se oprește aici. În timp ce cromatica folosită este austeră, ea este deasemenea puternic încărcată din punct de vedere simbolistic, făcând trimitere la primele culori folosite de omul preistoric în picturi sacre și deci la culorile sacre.
Negrul sugerează noaptea, inconștientul, întunericul, moartea alchimică, somnul. Albul sugerează ziua, conștientul, lumina, viața, trezia, apa. Roșul simbolizează sângele, energia vitală, chintesența trupească cât și cea spirituală, sacrificiul, iubirea, focul, soarele. Ocrul sugerează pământul, stabilitatea, naturalul, dar și, paradoxal, fiind înrudit cu galbenul, starea de Nirvana.
Rețeaua energetică astfel creată din aceste culori prin tehnica dripping, folosită într-un mod cromatic unitar, ne face conștienți de faptul că toate se mișcă și toate sunt conectate, prin urmare toate sunt energie. Avem de-a face, deci, cu niște lucrări profund spirituale, în care trupul nu este prezentat ca materie inertă, ci ca o țesătură vibratorie de câmpuri energetice vii. Concluzia este că la Mircea Boeriu totul este energie și conexiune, motiv pentru care abordarea lui este foarte actuală. Iar faptul că din aceste energii el creează forme umane, fie că sunt nuduri ce alegorizează energia creatoare, fie că sunt sfinți care simbolizează transfigurarea spirituală, nu face decât să evidențieze latura spirituală a ființei umane.
Însă abordarea stilistic-plastică a artistului nu se oprește aici. El încearcă în permanență stiluri, teme și tehnici noi sau pur și simplu le readuce în atenție pe cele vechi, adăugându-le de fiecare dată un zvâc original.
Nuduri cu tușe spontane a la Matisse, însă cu aspect dezinvolt de schiță neterminată a la Pallady. Naturi statice în care combină un figurativism românesc a la Tonitza cu linii de forță negre a la Picasso, dar executate într-un mod cu totul original. Cromatică foarte variată oscilând de la tonuri și nuanțe sobre până la o explozie de vivacitate specifică copiilor, în culori din cele mai vii. Peisaje în culori saturate care amintesc de Bonnard, de Gauguin, Renoir sau Van Gogh. Lucrări abstracte foarte diverse amintind de Țuculescu și de alți mari maeștri români și europeni, mergând până la influențe luate din tașismul francez, echivalentul expresionismului abstract american, cu reprezentanți ca Jean Paul Riopelle, Jean Dubuffet sau Hans Hartung. Însă toate aceste influențe stilistice sunt folosite în mod inteligent obținând lucrări cu abordări întotdeauna originale, dovedind nu doar cunoașterea numeroaselor tehnici de pictură, ci și vasta cultură a artistului. Pastă groasă, laviu, pensulă, cuțit, cârpă, mână, dripping, toate acestea artistul le folosește într-un mod cu totul și cu totul original. Este de admirat la Mircea curajul și pasiunea cu care reciclează și inventează în egală măsură, redând vigoarea și prospețimea unor lucruri vechi, cărora le găsește funcționalități și identități noi, reușind să le reintegreze cu succes într-un context plastic contemporan, într-o lume foarte volatilă în care totul se schimbă foarte repede. Inovația și adaptabilitatea extraordinară a lui Mircea Boeriu pornesc din pasiunea lui vie și sinceră pentru artă și din iubirea lui infinită pentru viață, pentru oameni și pentru frumos.
Nicu Stanciu (n.1980) este artist plastic și scriitor. Este autor al volumelor de poezii „Cuvinte” și „Început de toamnă”, în limba română, „Life, an Ocean” și „Here”, în limba engleză, și al romanului „Colecționarul”.
Fotografii făcute de Nicu Stanciu în galeria artistului plastic Mircea Boeriu din Blaj, Bulevardul Republicii (dinsus de magazinul „Ghibolu Negru”)
