Papa Francisc i-a primit în audiență pe copiii din cartierul Barbu Lăutaru (Blaj) – Video, Foto

Vineri 10 iunie 2022, un grup de copii din Parohia Greco-Catolică Blaj III – Barbu Lăutaru, care a fost vizitată de Papa Francisc în urmă cu trei ani, au fost primiți de Sfântul Părinte în Vatican, în cadrul unei audiențe private. Copiii au fost însoțiți de Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, de Părintele Vicar Flavius Florea, de Părintele Paroh Ioan Hoca, de Părintele Viceparoh Ciprian Suciu și de Domnul Claudiu Nicușan.

Audiența cu Sfântul Părinte a avut loc în Biblioteca privată a Palatului Apostolic din Vatican, la doar câteva zile de la vizita în biserica din cartierul Barbu Lăutaru a Cardinalului Leonardo Sandri, Prefect al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale.

În cadrul întâlnirii, după un cântec intonat de copii, Părintele Ioan Hoca i-a exprimat Papei bucuria revederii și i-a mulțumit pentru grija și atenția pe care o manifestă față de comunitățile rom. A urmat un dialog între Sfântul Părinte și copii, după care Suveranul Pontif le-a împărtășit binecuvântarea sa.

La finalul audienței, micii pelerini i-au dăruit Papei câteva cadouri specifice: o căldărușă și un mătăuz, o cruce din cupru inscripționată cu data vizitei sale în cartierul Barbu Lăutaru, 2 iunie 2019, un album aniversar care prezintă în imagini această vizită, precum și un desen realizat de ei. Totodată, unul dintre copiii întâlniți de Sfântul Părinte în urmă cu trei ani, pe nume David, în vârstă de opt ani, neputându-se deplasa la Roma din motive de sănătate, i-a trimis Papei o scrisoare însoțită de o fotografie, în care i-a scris printre altele: „Roagă-te pentru mine, iar eu mă voi ruga pentru tine”.

Copiii i-au dăruit Sfântului Părinte și un toiag arhieresc, confecționat din cupru și fier, o sinteză a istoriei și a tradițiilor culturale ale romilor. Crucea este realizată din trei fire de metal, împletite, fire care se întrepătrund spre vârful crucii, contopindu-se într-un singur element. În partea centrală a toiagului a fost simbolizată figura Fericitului Episcop Martir Ioan Suciu, ocrotitorul spiritual al comunității, care îi cuprinde în mantia sa pe fiii acestei Parohii. Pe spatele mantiei au fost inscripționate cuvintele rostite de Sfântul Părinte pe 2 iunie 2019: „Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele”.

Copiii din Parohia Greco-Catolică Blaj III – Barbu Lăutaru s-au aflat la Roma în perioada 9-11 iunie 2022, ocazie cu care, pe lângă întâlnirea cu Sfântul Părinte Papa Francisc, au vizitat cele mai importante obiective din Cetatea Eternă.

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

 

Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *