Performanță uriașă pentru atletismul blăjean: Atletic Club „Mica Romă”, campioană europeană la cros

Atletic Club „Mica Romă” Blaj a cucerit, la finalul săptămânii trecute, Cupa Europeană la cros în competiția rezervată echipelor feminine sub 20 de ani. În componența Mihaela Maria Blaga, Alexandra Maria Hudea, Andreea-Maria Bogdan și Iulia Florina Mărginean, echipa noastră, pregătită de Cristina Man, a ocupat prima poziție în clasamentul pe echipe, devansând formațiile CA Auvergne (Franța) și CSM Rarăul (echipa care deține titlul național în România).

Cupa Europei la cros s-a desfășurat în localitatea portugheză Oeiras, iar la competiția feminină a echipelor sub 20 de ani au luat startul 17 echipe, trei dintre acestea nefiind luate în considerare în clasamentul general.

„Suntem foarte fericiți, am realizat un rezultat nesperat. Este o împlinire, am câștigat prin omogenitate un titlu echivalent cu Champions League la fotbal, volei sau alte sporturi pe echipă. După primele tururi mi-am dat seama că putem realiza o performanță de excepție, în condițiile în care trei fete se aflau în primele zece locuri. Rezultatul este cu atât mai prețios cu cât atletele noastre sunt mai mici ca vârstă și pot participa și anul viitor la această categorie. În plus, am concurat împotriva unor echipe puternice din Europa, întărite și cu alteți de pe continentul african”, a declarat antrenoarea Cristina Man pentru cotidianul Unirea.

Cristina Man, care este și vicepreședinte al Federației Române de Atletism, a subliniat că obținerea acestei mari performanțe se datorează și relațiilor excelente dintre cluburile CSȘ Blaj, CSȘ Mediaș și AC „Mica Romă” Blaj. „În felul acesta am reușit să învingem elita europeană! Mulțumim fetelor noastre de aur, dar să nu uităm să mulțumim părinților si sponsorilor, fără de care nu ar fi fost posibilă această deplasare: Apidava Roua Florilor, Metrorus și Man President!”

Adauga un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *